Cum să alegeţi tubul snorkel?

Cum să alegeţi tubul snorkel?

Tubul snorkel pentru înot este văzut în bazine din ce în ce mai des, deoarece devine un instrument ajutător şi de antrenare foarte popular. Cu toate acestea, mai există încă neclarităţi în privinţa acestuia, pe care vi le vom clarifica înainte de cumpărarea lui :-)

Mai întâi este important să reţineţi că acestea sunt tuburi snorkel pentru înot, nu pentru scufundări. Care este diferenţa dintre ele? Tubul snorkel pentru înot se poziţionează pe frunte şi este direcţionat spre partea frontală a capului pe care este fixat cu o curea specială, în timp ce tubul snorkel pentru scufundare este direcţionat spre partea laterală a capului şi se ataşează la ochelarii de scufundare. 

   

Tubul snorkel pentru înot contra tubul snorkel pentru scufundare

Tuburile snorkel pentru înot sunt realizate în diferite forme, dimensiuni şi culori. Toate au acelaşi efect, dar utilizări diferite, care depind de nevoile înotătorului. Tubul snorkel poate fi folosit pentru antrenamentul hipoxic (înot cu o cantitate limitată de oxigen), pentru perfecţionarea tehnicii sau a mişcării de avansare, sau pentru antrenamentul aerob.

Triatloniştii şi iubitorii de apă deschisă folosesc tuburile snorkel pentru exersarea şi îmbunătăţirea tehnicii şi în aer liber. Adesea folosesc şi obiecte suplimentare la tubul snorkel, cum ar fi protecţia contra valurilor. 

 

La alegerea tubului snorkel trebuie luate în considerare următoarele proprietăţi cheie:

► Lungimea şi forma tubului snorkel

La alegerea tubului snorkel, ţineţi întotdeauna cont de destinaţia produsului. Tuburile snorkel pot fi mai scurte sau mai lungi, pentru copii şi pentru înotătorii începători fiind mai potrivite tuburile snorkel mai scurte, cu care se înoată mai bine şi din care poate fi eliminată mai uşor apa intrată în tub.

Tuburile snorkel au, în majoritatea cazurilor, forme similare, mai puţin sau mai mult curbate. Un tub cu totul special este, de exemplu, Finis Freestyle, care este complet curbat în jurul capului înotătorului.

 

► Diametrul tubului snorkel

Cu cât tubul snorkel este mai îngust, cu atât intră mai puţin aer în el. Prin urmare, tuburile înguste sunt potrivite îndeosebi pentru înotătorii avansaţi, care doresc să îşi întărească plămânii şi se axează pe antrenamentul hipoxic, în timpul căruia înoată cu o cantitate limitată de oxigen. Tubul mai lat este potrivit pentru copii şi începători, aceştia având nevoie de o cantitate de aer suficientă pentru a nu se preocupa de tehnica respiraţiei şi pentru a se putea concentra pe deplin asupra tehnicii de înot corecte - datorită tubului snorkel, corpul nu va trebui să facă rotaţii în scopul respiraţiei şi înotătorul se va concentra pe mişcarea braţelor şi a picioarelor.

Tubul poate fi îngustat cu adaptoare speciale, astfel încât înotătorul să îşi poată adapta antrenamentul şi regla cantitatea de aer intrată. Cu o cantitate mai mică de aer, înotătorul îşi va spori capacitatea pulmonară şi va creşte capacitatea muşchilor de a lucra şi cu o cantitate de oxigen mai mică. Unii producători oferă tuburile snorkel direct cu adaptoare, cum ar fi, de exemplu, tubul snorkel TYR Ultralight.

Unele tuburi snorkel sunt echipate şi cu o supapă cu sens unic, care împiedică pătrunderea unei cantităţi mari de apă în tub şi facilitând eliminarea acesteia din tub. 

  

Tubul snorkel Finis cu supapă cu sens unic în partea de jos





X